Timpul, ceasul şi clepsidra

(Khadgar, nou numit ucenic al marelui vrăjitor Medivh, a avut o viziune în prima zi petrecută în turnul Gardianului. Nelămurit despre sensul acestei viziuni – în care crede ca se vede pe sine când va fi bătrân -, Khadgar îl întreabă întâi pe castelanul lui Medivh, Moroes, dacă e vorba despre viziuni ale trecutului sau ale viitorului. Moroes, monosilabic ca de obicei, îi răspunde scurt: „Sunt viziuni şi despre trecut şi despre viitor”. Încă măcinat de viziune, după ce reuşeşte să intre în graţiile lui Medivh, Khadgar îi pune aceeaşi întrebare acestuia, născând discuţia care urmează. Este însă uimitor că într-o carte aparent banală se regăsesc subiecte care pot foarte bine fi incluse în cărţi de filosofie. Ce este timpul? Curgere ritmată? Amalgam? Haos? Evenimentele sunt planificate dinainte? Putem interveni? Finalul este implacabil?).

– Medivh, domnule, începu din nou Khadgar. De unde vin aceste viziuni? Sunt bântuieli ale trecutului sau prevestiri despre viitor?

– Amândouă, zise Medivh, lăsându-se pe spate pe scaun. Şi nici una. Mergi şi adu un urcior cu vin din bucătărie. Mă tem că am terminat treaba pe ziua de azi, e aproape ora cinei şi ar putea dura ceva vreme ca să-ţi explic.

Când se întoarse Khadgar, Medivh aprinsese deja focul în cămin şi se instala deja într-unul dintre scaunele mai mari. Îi întinse două căni. Khadgar turnă, iar mireasma dulce a vinului roşu se împleti cu fumul de cedru.

– Bei, nu? întrebă Medivh cu un gând tardiv.

– Un pic, zise Khadgar. În Citadela Violetă se serveşte, de obicei, vin la cină.

– Da, zise Medivh. Nu aţi fi nevoiţi să faceţi asta dacă v-aţi debarasa de garniturile de plumb ale apeductului vostru. Deci, mă întrebai despre viziuni.

– Da, am văzut ceea ce v-am descris, iar Moroes…

Khadgar şovăi o clipă, sperând să nu înrăutăţească şi mai mult reputaţia de gură-spartă a castelanului, apoi hotărî să continue.

– Moroes a spus că nu am fost singurul. Că au mai fost şi alţii care au văzut mereu aşa ceva.

– Moroes are dreptate, zise Medivh, luând o duşcă de vin şi plescăind din buze. Vin de recoltă târzie, nu-i rău deloc. Nu ar trebui să te surprindă că turnul acesta e un loc al puterii magice. Magii gravitează spre astfel de locuri. Astfel de locuri apar adesea unde universul se subţiază, putând să se plieze pe sine însuşi sau putând chiar să deschidă o intrarea spre Twisting Nether şi spre cu totul alte lumi.

– Aşadar, asta a fost ceea ce am văzut, îl întrerupse Khadgar, o altă lume?

Medivh ridică mâna pentru a-l reduce la tăcere pe tânăr.

– Spun doar că există locuri ale puterii care, dintr-o pricină sau alta, devin locuri de o extraordinară putere. Un astfel de loc este aici, în munţii Redridge. Odinioară, cu mult timp în urmă, ceva puternic a explodat aici, săpând valea şi slăbind realitatea din jurul ei.

– De aceea aţi căutat locul acesta, sugeră Khadgar.

Medivh scutură din cap şi răspunse:

– Aceasta este una dintre teorii.

– Aţi spus că a avut loc o explozie, cu mult timp în urmă, care a creat acest loc şi l-a făcut un loc al puterii magice. Apoi aţi venit dumneavoastră…

– Da, zise Medivh, e cât se poate de adevărat dacă priveşti toate astea în manieră liniară. Dar ce se întâmplă dacă explozia a avut loc pentru că eu urma să vin, în cele din urmă, aici, iar locul trebuia să fie pregătit pentru mine?

Chipul lui Khandgar se încruntă.

– Dar nu aşa se întâmplă lucrurile.

– În lumea normală, nu, nu aşa se întâmplă, zise Medivh. Dar magia este arta amăgirii normalului, a sustragerii de la normal. De aceea dezbaterile filosofice din sălile Kirin Tor-ului sunt atât de zăpăcite şi zadarnice. Caută să instaureze raţionalitatea în lume, să îi reglementeze mişcările. Stelele defilează în ordine străbătând cerul, anotimpurile se succed unul după altul cu o regularitate neschimbată, iar bărbaţii şi femeile trăiesc şi mor. Dacă nu se întâmplă aşa, e magie, prima deformare a universului, câteva lespezi care sunt îndoite şi deformate, aşteptând ca nişte mâini pricepute să le ridice.

– Dar să se întâmple asta pentru ca zona să fie pregătită pentru dumneavoastră… începu Khadgar.

– Lumea ar trebui să fie foarte diferită de ceea ce pare, răspunse Medivh, aşa cum şi este de fapt, la urma urmei. Cum funcţionează timpul?

Khadgar nu fu prea surprins de aparenta schimbare de subiect a lui Medivh.

– Timpul?

– Îl folosim, avem încredere în el, măsurăm în funcţie de el, dar ce este timpul?

Medivh zâmbea pe deasupra cănii.

– Timpul este o progresie regulată de clipe, precum firele de nisip printr-o clepsidră, zise Khadgar.

– Excelentă analogie, zise Medivh. Urma să o folosesc eu însumi, iar apoi urma să compar clepsidra cu un ceasornic mecanic. Vezi diferenţa dintre cele două?

Khadgar scutură încet din cap în timp ce Medivh sorbea un pic de vin.

În cele din urmă, magul rosti:

– Nu, nu eşti prost, băiete. E un concept dificil pentru care să îţi frămânţi mintea. Ceasornicul este o simulare mecanică a timpului, fiecare bătaie fiind controlată de o învârtire a rotiţelor. Poţi să te uiţi la un ceasornic şi să ştii că totul avansează printr-un ticăit al rotiţei, printr-o alunecare a zimţilor. Ştii ce urmează pentru că aşa l-a construit ceasornicarul.

– Da, bine, zise Khadgar. Timpul e un ceasornic.

– A, dar timpul este, de asemenea, o clepsidră, zise magul cel vârstnic, întinzând mâna spre o clepsidră situată pe poliţa căminului şi întorcând-o.

Khadgar privi instrumentul de măsurat timpul şi încercă să îşi aducă aminte dacă era acolo înainte ca el să urce cu vinul sau chiar înainte ca Medivh să întindă mâna spre el.

– Şi clepsidra măsoară timpul, nu? zise Medivh. Şi totuşi, aici nu ştii niciodată care particulă de nisip va trece din jumătatea de sus în jumătatea de jos în fiece clipă. Dacă ar fi să numeri firele de nisip, ordinea ar fi uşor diferită de fiecare dată. Dar rezultatul final este întotdeauna acelaşi – tot nisipul a trecut din partea de sus în cea de jos. Nu are nicio importanţă în ce ordine se întâmplă.

Ochii bătrânului se luminară preţ de o clipă.

– Aşadar? întrebă el.

– Aşadar, zise Khadgar, spuneţi că s-ar putea să nu conteze dacă v-aţi construit turnul aici pentru că o explozie a creat această vale şi a deformat natura realităţii din jurul ei sau dacă explozia a avut loc pentru că dumneavoastră urma să veniţi, în cele din urmă aici, iar natura universului trebuia să vă dea instrumentele pe care le doreaţi pentru a rămâne.

– Destul de aproape, zise Medivh.

– Aşadar aceste viziuni sunt fire de nisip? întrebă Khadgar.

Medivh se încruntă uşor, dar tânărul continuă:

– Dacă turnul este o clepsidră, nu un ceasornic, atunci există grăunţe de nisip, frânturi ale timpului însuşi, care se mişcă prin turn în orice moment. Acestea sunt dezlipite sau se suprapun una peste cealaltă, astfel că le putem vedea, dar nu clar. Unele sunt fărâme din trecut. Altele sunt fărâme din viitor. Se poate ca unele dintre frânturi să fie şi din alte lumi?

Medivh însuşi era acum cufundat adânc în gânduri.

– Este posibil. Admirabil, nota 10. Bine gândit. Cel mai important lucru este să ne amintim că aceste viziuni sunt doar viziuni şi nimic mai mult. Viziuni. Vin plutind şi pleacă. Dacă turnul ar fi un ceasornic, ele s-ar mişca regulat şi ar fi uşor de explicat. Dar pentru că turnul este o clepsidră, nu e aşa. Se mişcă cu propria lor viteză şi ne sfidează să explicăm natura lor haotică.

Medivh se lăsă pe spate în scaun.

– Fapt cu care, eu cel puţin, sunt pe deplin împăcat, nu aş putea să fiu niciodată cu adevărat în favoarea unui univers ordonat, bine planificat.

Khadgar adăugă:

– Dar aţi căutat vreodată o viziune anume? Nu ar putea exista o cale de a descoperi un anume viitor şi de a ne asigura apoi că este transpus în realitate, că aşa se întâmplă?

Dispoziţia lui Medivh deveni mai întunecată.

– Sau de a ne asigura că nu va avea loc niciodată, zise el. Nu, există unele lucruri pe care chiar şi un maestru vrăjitor le respectă şi de care se fereşte. Acesta este unul dintre ele.

– Dar…

– Niciun „dar”, zise Medivh, ridicând şi punându-şi cana goală pe poliţa de deasupra căminului. Acum că ai băut un pic de vin – hai să vedem cum îţi afectează controlul magic. Fă să leviteze cana mea.

Khadgar îşi încruntă fruntea şi îşi dădu seama că glasul lui era uşor neclar.

– Dar am băut.

– Exact, zise maestrul vrăjitor. Nu vei şti niciodată ce grăunţe de nisip îţi va azvârli universul în faţă. Poţi fie să plănuieşti să fii veşnic vigilent şi pregătit, evitând viaţa aşa cum o ştim, fie să fii dispus să te bucuri de viaţă şi să plăteşti preţul. Acum încearcă să faci să leviteze cana.

Khadgar nu îşi dăduse seama până în clipa aceasta cât de mult băuse, şi încercă să îşi înlăture terciul din minte şi să ridice cana cea grea din ceramică de pe poliţă.

Câteva clipe mai târziu, se îndrepta spre bucătărie în căutarea unei mături şi a unui făraş.

WARCRAFT – ULTIMUL GARDIAN (vol. 3)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *